Cum împrejmuim terenurile? Ce tip de gard alegem? Sunt întrebări care de cele mai multe ori, ne dau bătăi de cap. Iar, asta se întâmplă pentru există foarte multe opțiuni din care putem alege, dar și multe gusturi și preferințe care răspund diferitelor nevoi pe care oamenii le au.
Dincolo de necesitatea de a împrejmui o proprietate privată, există și alte aspecte de care toți cei care se gândesc la achiziționarea și montarea gardului, trebuie să țină cont: nevoia de intimitate, estetica, tipul proprietății, bugetul alocat etc.
Iată câteva posibilități pentru construcția gardului:
Gardul din lemn. Este metoda cea mai veche de împrejmuire a proprietăţii, specifică în special stilului rustic. Lemnul este foarte versatil şi se pretează numeroaselor stiluri de arhitectură. Poate fi lăcuit, vopsit şi frezat, pentru a-şi păstra aspectul natural. Este o variantă mai ieftină decât gardul din fier forjat, spre exemplu. La capitolul dezavantaje, amintim faptul că durata sa de viață este de circa 15 ani, însă aceasta poate fi prelungită dacă se aplică recondiționări periodice.
Gardul din fier forjat este perfect pentru o proprietate modernă, oferindu-i eleganţă şi stil, la un cost destul de piperat. Fierul forjat este mai rezistent la rugină decât fierul obişnuit, fiind un aliaj. Este amestecat cu un material numit zgură, care este fibros, asigurând rezistenţă.
Versatilitatea este un alt avantaj al gardului din fier forjat, putând fi realizat în multe moduri.
Gardurile din fier forjat se înlocuiesc rar pentru că au o durabilitate mare şi se repară uşor; de asemenea, poți recicla fierul forjat.
Gardul din beton sau zidit pot părea ca un blocade vizual pentru anumiţi proprietari, dar este potrivit pentru cei care vor să ia măsuri semnificative pentru protejarea intimităţii şi siguranţei. O posibilitate ar fi alternarea cu garduri metalice sau din fier forjat.
Gardurile sunt turnate într-o formă solidă și, prin urmare, nu vor putrezi, ci vor fi rezistente la ciuperci, mucegai și condiţiilor extreme ale vremii.
Gardul din plasă bordurată este accesibil, uşor de instalat și presupun o întreținere redusă. Un alt avantaj este că oferă o priveliște și în exteriorul proprietăţii, fără a afecta componenta de siguranță. În schimb, diminuează semnificativ intimitatea.
Gardul metalic se realizează din panouri metalice prinse între ele, împrejmuind proprietatea între pereţi înalţi, ce blochează privirea în exterior sau din diferite modele de stâlpi metalici care permit accesul vizual dincolo de aceștia.
Spre deosebire de cele din lemn, care se degradează treptat prin expunere la umezeală, gardurile metalice au o rezistenţă dovedită şi se instalează mai uşor. Durata de viață ajunge până la 50 de ani.
Gardul din gabion este format dintr-o plasă rezistentă umplută cu elemente naturale, precum pietre, pământ, nisip, poate chiar şi plante, având aspectul unei cuşti. Ajută la reducerea vitezei apei curgătoare, deoarece rocile își disipă energia, ceea ce contribuie la reducerea eroziunii. Golurile dintre roci permit ca apa să curgă prin structură. Este minunat pentru o casă la munte. Aspectul gardului din gabion nu este, însă, pe placul multora.
Gardul viu este o alegere ideală atunci când aspectul natural este o prioritatea. Este, adesea, şi mult mai ieftin decât un gard clasic şi arată bine, împrejmuind orice tip de proprietate. Poate dura mult timp pentru a se dezvolta şi necesită tundere regulată. Are nevoie de nutrienţi pentru a creşte, deci de un sol fertil.
O abordare este aceea de a pune un gard temporar de sârmă și de a crește gardul de-a lungul unei părți a acestuia. În cele din urmă, gardul viu va crește prin fir. Poți să crești aproape orice arbust și să-l transformi într-un gard viu (cimişirul, Glossy Abelia, agrişa japoneză, stejarul pitic sau ienupărul).